As vrea sa am si eu carisma. Si ce te opreste?

Vreau_sa_devin_o_persoana_carismatica

 

 

Care este percepţia pe care ţi-o doreşti cel mai mult să o aibă persoanele din jurul tău despre tine?

 

     Dacă eşti dintre cei care au înţeles importanţa relaţionării în viaţa lor, automat primul răspuns care ar putea să îţi vină în minte este carisma.

 

    Ai vrea, eventual, să fii perceput de către ceilalţi din jur ca fiind o persoană carismatică.

 

   Foarte mulţi oamenii consideră că trebuie să fii carismatic ca să poţi îndruma, să poţi conduce, adică să poţi influenţa. Aşa este! Eu consider că au dreptate.

 

    Dar ce înseamnă carismă? Te naşti cu ea sau o poţi dobândi?

 

     Îmi aduc aminte de perioada când aveam vreo 8-12 ani, şi mă jucam prin faţa blocului cu prietenii de cartier de la toate scările blocurilor.

 

     Fotbalul, „prinsa”, „9 pietre”, „ascunsa”, „pac pac” cu sau fără cornete de hârtie, „trânta” „spune parola”, „lapte gros”, „florile” (un fel de oină)… erau activităţile noastre zilnice şi obligatorii în mintea noastră de copii.

 

    Ele erau tratate cu foarte mare seriozitate şi conştiinciozitate.

 

      Desenele animate şi filmele, le transpuneam sau le cream prin joc în lumea noastră reală, televizorul cu lămpi fiind mai mult un bibelou mai mare.

 

       Acum realizez că prin acele jocuri, am învăţat o grămadă de lucruri despre interacţiunile umane şi nu în ultimul rând ele mi-au creat o condiţie fizică şi o înclinare spre sport. (sunt un pic cârcotaş J)

 

    Majoritatea copiilor din gaşcă erau mai în vârstă ca mine şi din acest motiv eu eram mai mult „un observator social în acţiune” decât un actor principal.

 

      „Antenuţele” mele funcţionau destul de bine şi detectau lumea din jur şi reuşeau să-mi transmită senzaţii destul de clare despre lume.

 

      Ah! Ce vremuri! Era multă acţiune! În fine, să revenim!

 

   La un moment dat, „antenuţele” mele detectau un comportament foarte bizar al colegilor de joacă atunci când în preajma noastră îşi făceau apariţia anumite persoane.

 

    Ne opream din joc şi toată lumea se aduna ca albinele pe lângă matcă în jurul acelor persoane.

 

    De ce era un comportament bizar?

 

     Pentru că este greu să-ţi imaginezi cum puteau nişte copii să lase baltă exuberanţa din timpul unui joc ca să stea gură cască să urmărească ce zice persoana din faţa lor.

 

     Ce se întâmpla mai exact?

 

     Persoanele respective, fuseseră prin locuri în care noi nu umblasem nici cu gândul. Unii prin alte oraşe, alţii pe la polonezi sau pe la iugoslavi, alţii prin RDG (Germania de vest).

      Ei ne povesteau tot felul de întâmplări, poveşti despre oamenii pe care i-au întâlnit, ne spuneau bancuri, erau îmbrăcaţi cu haine pe care nu puteai să le cumperi de oriunde şi molfăiau gumă şi dulciuri care nu se găseau în comerţ.

 

     Erau receptivi la curiozitatea noastră şi chiar dacă exista pericolul să fi înflorit puţin poveştile lor, noi eram înnebuniţi să le ascultăm.

 

      Aveau la ei tot arsenalul necesar pentru a fi pentru fi nişte persoane pe care noi să le considerăm absolut magnetice. Eram uluiţi de ei.

    Aveau 2 atuuri mari şi late în faţa noastră:

 

-         erau la fel ca noi doar că învăţaseră multe lucruri de care noi nu auziserăm

 

-         ne făceau să ne simţim bine, povestindu-ne şi nouă despre ele cu umor şi cu multă pasiune.

 

     Deveniseră nişte oameni „cu lipici” şi reuşiseră se ne lipească şi pe noi, colegii lui de joacă, de imaginea lor.

 

     Nu vreau să spun că ei deveniseră deja carismatici dar deja erau cu un picior într-acolo.

 

    Foarte important este că, nu de fiecare dată noi i-am perceput aşa. Ei au devenit aşa în mintea noastră de la un anumit moment.

 

       Întorcându-ne la cele 2 întrebări de mai de sus, putem spune că o persoană carismatică este plăcută şi magnetică pentru cei din jur şi că acest lucru nu este un talent ci mai curând o abilitate.

 

    Poţi deveni carismatic şi nu neapărat trebuie să te naşti carismatic.

 

      Primul pas spre carismă este să devii mai întâi o persoană cu lipici. O persoană simpatică care reuşeşte să scape de acele cutume, de acele vicii care distrug relaţiile umane.

 

     Nimănui nu-i place să aibă în faţă pe cineva care este perfecţionist, pesimist, cinic, sau care să denote un caracter schimbător.

 

     Leapădă-te de aceste vicii şi noul tău comportamentul te va conduce spre atitudinea unei persoane simpatice şi plăcute. Mintea ta va şti singură cum să facă asta.

 

      Primul semn că mintea ta te îndreaptă în direcţia care trebuie este atunci când ea va scoate la iveală umorul din tine, pe care tu l-ai îngropat în cimitirul grijilor şi fricilor tale.

 

    Al doilea pas este să-ţi schimbi centrul atenţiei către ceilalţi şi să nu te mai concentrezi pe tine. Îi vei face astfel să se simtă bine, să se simtă băgaţi în seamă şi îţi vor aprecia interesul pe care îl ai pentru ei.

 

   Al treilea pas este să reuşeşti să empatizezi cu oamenii din jur şi să pui pasiune în ceea ce faci şi în tot ceea ce le transmiţi.

 

     Pasul 3 este cel mai important şi cu el închei procesul tău de „încarismare”. (recunosc, termenul acesta nu a mai fost folosit până acum de către o persoană normală J).

 

     Din momentul pasului 3, oamenii din jurul tău îşi vor dori să vină lângă tine.

     Carisma ta îi va atrage.

 

     Îţi mulţumesc că ai ajuns până aici cu cititul.

   Te rog să interacţionezi cu mine şi să-mi laşi, mai jos, un comentariu

 

    Dacă te-a inspirat acest material, dă-l mai departe şi prietenilor tăi. Împarte-l!

 

Succes în procesul tău de „încarismare”!

 

Pe curând!

Prietenul Tău Ciprian