Scenariu de indoctrinare de la A la Z – Ce fac cei care incearca sa te manipuleze

Indoctrinare_2

 

 

 

 

 

 

 

Bine te-am regasit!

Data trecuta am vorbit despre procesul inevitabil de spalare a creierului la care suntem supusi zilnic.

Pentru ca materialul de azi il continua pe cel de data trecuta, o sa ma intorc foarte putin in timp ca sa iti aduc aminte cateva aspecte care au legatura cu subiectul de azi.

Fac acest lucru ca sa intelegi mai bine cum stau lucrurile cu procesul de indoctrinare.

Uite foarte pe scurt ideile principale din articolul trecut:

—> Suntem permanent “spalati” si “samponati” cu mesaje si idei pe care le emit anumiti oameni sau organizatii ( mass media, biserica, partid politic, companii, …) pentru ca ei vor sa ne schimbe modul de gandire si de simtire.

—> NU este o problema sa fim supusi unei influente exterioare ci mai degraba calitatea indoielnica a mesajelor ar trebui sa ne ingrijoreze.

—> Ne este util sa observam daca noul nostru mod de gandire, ca rezultat al influentei, ne imbunatateste in vreun fel viata noastra personala si profesionala.

Adica sa te intrebi, “la ce ma ajuta sa dau curs acestui mesaj, sau acestui exemplu si sa fac cum mi se cere sau mi se sugereaza?”.

—> Ecoul articolului trecut, care mie inca imi mai suna clar in urechi, spune ca noi suntem cei care alegem si care permitem cu ce fel de idei sa ni se spele mintea.

Noi suntem cei care putem hotari sub influenta cui vrem sa fim si care mod de gandire propus de cineva, ne ajuta in atingerea scopurilor noastre.

—> Ti-am aratat, de asemenea, 3 metode prin care poti sa opresti acest proces atunci cand nu ti-l doresti. <<intra si vezi aici cele 3 metode>>

***

In acest material vreau sa intru mai profund in dedesubturile procesului de indoctrinare.

Se poate observa tot mai des ca anumite organizatii, prin oamenii lor, au devenit performere in spalarea creierului.

Ele au inceput sa foloseasca anumite metode care sunt foarte subtile si din acest motiv foarte greu sesizabile “cu ochiul liber”.

Asa ca in continuare, m-am decis sa vin in intampinarea ta si sa te ajut sa te feresti de aceste influente negative.

Iti voi prezenta in continuare procedeul pe care il folosesc oamenii din anumite organizatii ca sa te poata manipula mai usor.

Daca vei recunoaste parti din acest procedeu, vei deveni constient ca in acel moment esti un actor intr-un scenariu de indoctrinare.

 

Uite cele 4 metode principale din acest scenariu:

1. Desprinderea de stilul tau de viata si reorientarea spre un nou mediului

Imagineaza-ti ca ai trai in alt oras sau in alta tara!

Ce crezi ca s-ar schimba in viata ta?

Cred ca esti de acord cu mine ca toti avem un stil si un mediu de viata.

Mergem la serviciu, interactionam cu anumiti oameni, consumam timpul nostru liber in diferite cercuri de prieteni sau in familie, mergem sau nu la biserica, ….

Atfel ne cream un stil, un tabiet de viata.

Mediul in care noi ne desfasuram intreaga activitate si in care ne traim tabieturile stabilite, are o influenta foarte mare asupra vietii noastre.

De exemplu, viata noastra pe care am putea sa o traim la tara ar fi foarte diferita de cea pe care o traim la oras.

Sunt 2 medii diferite, cu oameni diferiti, care au un mod de gandire si de actiune diferit si care pun pret pe lucruri diferite in viata lor.

Oamenii la tara au ca valoare munca, armonia cu natura, avutia materiala.

Oamenii de la oras sunt mai atrasi de bani, de relatii, de distractie si relaxare.

Ideea pe care vreau sa o subliniez este urmatoarea:

Ajungem sa fim supusi unui proces de indoctrinare caracteristic mediului in care ne traim viata.

Incepem inevitabil sa imprumutam modul de gandire, crezurile si valorile oamenilor cu care interactionam in mediul nostru ambiant.

Daca te vei muta in alt oras sau in alta tara, viata ta s-ar schimba si tu te-ai schimba pentru ca ajungi sa ai un nou stil de viata.

Vei intalni alti oameni de la care vei imprumuta alte tabieturi si o alta mentalitate.

In lumina acestor aspecte de viata, cei care vor incerca vreodata sa te manipuleze vor vrea sa te treaca prin propriul lor proces de indoctrinare.

In acel moment te vor forta sa iti schimbi modul tau de gandire.

Din acest motiv, ei stiu ca neaparat trebuie sa te desprinda de vechiul tau mediu ambiant pentru ca doar asa vor reusi sa schimbe la tine toata structura ta de credinte si valori.

Exemplul 1

Daca atunci cand esti recrutat in armata, ti se ofera prilejul sa te duci acasa in fiecare zi la final de instructie si sa te vezi cu familia si cu prietenii, atunci indoctrinarea ta, cu valorile armatei ca sa devii un bun soldat, nu ar mai putea fi deloc posibila.

De ce? Pentru ca vei fi sub influenta vechiului tau stil de viata si astfel armata nu poate avea influenta aspura schimbarii tale.

Din acest motiv vei fi inchis in unitatea militara pe o perioada suficienta de timp ca sa poti fi pus la indoctrinare ca pestele la sarat si sa incepi sa faci cum zic ei.

Exemplul 2

Anumite institutii de mass media reusesc sa manipuleze mediul ambiant intr-un mod cu mult mai subtil decat o face armata.

Ele te “extrag” din mediul tau obisnuit si calm, aratandu-ti tot cei mai urat cu privire la acel mediu. (crime, violuri, tepe, accidente, certuri,…).

In acel moment, tu nu te mai simti bine intr-un astfel de mediu si incepi sa ai tendinta de evadare, sa te indrepti catre alt mediu, alt stil de viata.

Ei si ce sa vezi? Hop! Imediat “iti ofera ei” o alternativa noua.

Daca mediul tau ambiant inseamna sa fii neutru din punct de vedere politic, sau cu privire la o dezbatere publica, o mare parte din mass media iti arata cate lucruri rele se intampla din cauza faptului ca tu nu iesi la vot sau nu te implici in acea dezbatere.

In acest fel, te desprind de mediul cu care tu esti obisnuit, si iti “toarna” in ochi si in urechi argumente caresa iti schimbe modul de a privilucrurile.

In acest mod ei iti redirectioneaza mintea spre modul cum ar trebui sa actionezi ca sa dispara acele nemultumiri de care tu pana acum nu ai fost constient.

Reusesc sa faca acest lucru prin canalele de comunicare (TV, radio, ziar) fara sa mai fie nevoiti sa te transfere undeva departe de casa asa cum procedeaza armata.

Exemplul 3

Sa presupunem ca mergi pentru prima data la o biserica sau la un templu cu o anumita religie ( nu conteaza care).

In majoritatea cazurilor ti se cere sa vii din nou la acea biserica sau acel templu cat mai mult posibil.

De ce? Pentru ca acea religie sa devina o parte din mediul tau ambiant si in acest fel sa inveti temeinic credintele si valorile acestei organizatii religioase.

Cu alte cuvinte, sa fii supus mai usor procesului de indoctrinarepentru ca daca vei sta acasa printre membrii familiei, nu vei putea sa invete toate aceste lucruri pana cand ele devin a doua ta natura.

Exemplu 4

O companie farmaceutica se va stradui, prin mesaje repetate, sa iti arate cat de rau te vei simti in cazul cand vei raci la fiecare inceput de toamna.

Astfel ea va reusi sa iti schimbe stilul de viata de pana atunci si te va determina sa iti procuri si sa iti faci in fiecare an un vaccin antiraceala.

Daca pana atunci tabietul tau era in primul rand sa iti “umpli hambarele pentru iarna”, dupa ce auzi mesajele repetate ale companiei, preocuparea ta se schimba si se indreapta catre grija de a nu raci.

 2. Familiarizarea cu limbajul specific noului tau mediu

Dupa ce au reusit sa te desprinda, fie fizic fie in plan imaginar, de mediul tau, pasul urmator pe care se concentreaza cei care urmaresc sa te manipuleze este sa te invete limbajul caracteristic mediului in care ai fost atras.

Fiecare grup sau organizatie are un limbaj specificpe care il foloseste in comunicarea interna.

Daca ai ascultat cum vorbeste un soldat care vine acasa in permisie dupa o luna de instructie, iti dai seama ce inseamna invatarea limbajului specific.

Vei observa la el ca foloseste frecvent cuvinte, expresii si prescurtari din armata, chiar daca discutia in care este antrenat nu are legatura cu armata.

Sau daca asculti oameni care se uita foarte des la un talk show sau la o emisiune de stiri, vei auzi ca vor folosi expresii si cuvinte pe care le folosesc crainicii. – “tineti aproape, imaginile sunt socante, iti faci o aroganta,… si altele care nu imi trec acum prin minte.

Cel mai bine observi la copii cum imprumuta cuvinte si expresii din mediile in care au fost atrasi la TV.

Ramai stana de piatra ca parinte cand iti vine copilul cu o expresie pe care habar nu ai de unde o stie, iar el de fapt a invatat-o de la desene animate.

Desprinderea de mediu si modificarea limbajului reprezinta o transformare a ta completa de care are nevoie un manipulator pentru a merge mai departe in a pune in aplicare scenariul de indoctrinare.

 3. Deprogramarea vechilor convingeri si valori

OK! Acum se poate trece in etapa 3 in care, asa cum se zice, “esti numai bun” pentru continuarea procesului.

(“Numai bun” este o expresie pe care nu imi mai amintescdin ce mediu am imprumutat-o  ).

Acum se poate trece la adevaratul proces de indoctrinare.

Deprogramare inseamna sa ti se arate cat de mult ai gresit tu in trecut si cat de mult te-ai aflat in eroare.

De exemplu, in armata, caporalul devine figura lui cea mai familiara pentru noul recrut.

El devine figura parinteasca. Chiar le spun noilor recrutilor: “Aici, eu ti-s mama eu ti-s tata!”.

Recrutul este astfel pregatit pentru deprogramare mentala.

Din acel moment el iti spune ce este bine si ce este rau la viata ta, cum trebuie sa faci ca sa fii bine vaut de ceilalti si cum faci ca sa nu ti se vada slabiciunile.

Unealta principala pe care o foloseste caporalul ca recrutul sa faca cum i se spune este pedeapsa fizica, prin detentie sau plantonul (statul de paza) excesiv.

Recrutul devine supus noilor reguli si noilor standarde ale armatei si din acest punct se poate opera asupra convingerilor si valorilor sale.

Daca vorbim de anumite religii (si stii tu care  ), pedepsele sunt de factura emotionala.

Cei din acest mediu te vor face sa te simti vinovat atunci cand nu vrei sa te supui credintelor si valorilor lor.

Fenomenul de indoctrinare, se produce cand ti se arata “adevaraul”, cat de mare este pacatul daca continui sa iti insusesti acelasi stil de viata ca pana acum.

Adica sa continui sa te distrezi, sa faci sex, sa te ridici si sa iti spui raspicat ideile, sa faci cercetari, sa te enervezi cand este cazul, sa fii liber si rebel,…

Pedeapsa emotionala la care esti supus de mass media poate fi aceea in care sa te determine sa te simti frustrat, sa iti fie frica sau sa te simti indignat si furios.

Mie cel mai bun exemplu mi se pare acela cand te uiti la un anumit post de televiziune si ajungi sa tii cu liberalii, iar cand te uiti la altul esti indignat si furios pe liberali si te declari psd-ist.

ATENTIE!

O anumita situatia in politica este si ramane aceeasi.

Difera doar modul de gandire si de perceptie asupra acelei situatii, care provine din modul cum iti sunt prezentate lucrurile.

Adica care parte iti este prezentata, cea plina sau cea goala.

Acest mod diferit de gandire si perceptie provine, in ambele cazuri, dintr-o indoctrinare subtila si realizata cu succes de mediile de presa.

 4. Reprogramarea noilor convingeri si valori

Reprogramarea mentala este ultima etapa in care se produce transformarea convingerilor omenilor si implicit a comportamentelor si actiunilor lor.

Din acest moment, alte persoane devin o autoritate pentru tine si altor oameni le vei permite sa iti spuna ce sa faci si cum sa faci.

Acum tot ce era de domeniul fictiunii, pentru tine este acum un adevar si tot ce era candva nepasare, acum a devenit pentru tine o mare preocupare.

In acest moment, scenariul de indoctrinare a persoanei tale ia sfarsit.

Acum incepi sa consumi medicamente cat mai multe pentru sanatatea ta, sa te inchini la anumite divinitatisi sa iesi in strada ca sa tii partea unui anumit partid.

DA! Acum incepi sa actionezi fara sa ti se mai ceara sau sa ti se agumenteze de ce trebuie sa o faci. Acum o faci din proprie initiativa, pentru ca simti tu ca asa trebuie facut.

Aceasta noua gandire si noua simtire porneste din noul tau program mental cu care tocmai te-ai pricopsit.

***

Sper din suflet ca toate aceste lucruri sa ti se intample doar in scopul de a-ti imbunatati viata si a-ti atinge obiectivele si nu ca sa devii acea persoana pe care nici tu nu o poti suporta.

Mai sper ca atunci cand simti ca esti indoctrint intr-o directie in care nu iti doresti sa fii, sa detectezi la timp toate aceste metode, pana nu va fi prea tarziu.

Succes!

Sper ca te-am “indoctrinat” suficient.

Pe curand!

Din toata inima,

Ciprian

PS: Era sa uit! Te rog sa imi scrii parearea ta despre acest material. Ea ma va ajuta sa le alcatuiesc si pe celelalte care vor urma.

Te rog sa ii “indoctrinezi” si pe prietenii tai cu acesteinformatii. Poti faca acest lucru printr-un simplu ”share”