Fara libertate , in viata si in dezvoltare, totul este “vanare de vant”

Libertate          Ştiai că aproape nici un om nu poate să dea o definiţie clară a libertăţii, dar absolut toţi îţi pot spune dacă se simt liberi sau nu în propria lor viaţă sau într-un anumit context?

       Când eram în liceu, îmi amintesc şi acum imaginea foarte „didactică” a unui profesor, de alt fel foarte stimat şi foarte competent, cu care făceam orele de filozofie.

   Fiind în gaşca fizicienilor, nu eram eu un mare consumator de „vorbe lipsite de sens” aşa cum le spuneam eu într-un mod răutăcios atunci.

   Dar totuşi, mi-a rămas în minte şi îmi sună clar şi acum o afirmaţie pe care acel profesor a făcut-o la clasă şi care m-a făcut să reflectez. Ea sună cam aşa în linii mari:

   “Libertatea nu există pe deplin. Nu ai cum să fii liber la modul absolut.

   Indiferent cât de mult încerci să te eliberezi de anumite lucruri, să nu mai faci sau să nu mai trăieşti după anumite reguli sau principii, există permanent ceva de care depinzi sau care îţi cenzurează mai mult sau mai puţin o acţiune pe care vrei să o desfăşori.

   „De exemplu, indiferent cât de liber te-ai simţi, nu poţi face dragoste pe stradă în văzul tuturor, nici măcar nu poţi să mergi gol puşcă”, încheia profesorul.

   Ce zici? Avea dreptate?

     Eu cred că avea şi mai cred că lipsa existenţei unei libertăţi absolute ne dă bătăi de cap atunci când ne dorim să găsim o definiţie.

     Se pare că libertatea este un o emoţie de bază, un lucru abstract mai curând decât un lucru concret.

   Sunt foarte curios ce părere ai tu despre libertate şi chiar aştept de la tine să-mi scrii un comentariu legat de acest aspect pentru că este o problemă pe care eu o studiez îndeaproape.

   Studiez conceptul de libertate pentru că eu cred că dacă nu te simţi un om liber, aşa cum percepi tu libertatea pentru tine, tot ceea ce vorbim legat de dezvoltare personală, de evoluţie a potenţialului uman şi de leadership, este „vânare de vânt”. (sau ca să citez sursa originală, Bob Dylan, „… is blowing in the wind”).

   În opinia mea doar oamenii cu adevărat liberi îşi pot da voie să-şi crească potenţialul şi să se dezvolte şi doar ei sunt în stare să influenţeze cu integritate.

   „Punctul terminus” de plecare către propria ta dezvoltare este să ai libertatea propriilor decizii, iar dacă te simţi încătuşat în ceva sau de ceva, nu eşti decât un prizonier, iar viaţa ta este ca o puşcărie.

     Vreau să rămâi cu ceva concret din acest material despre ceva abstract cum este libertatea. Aşa că voi încerca să-ţi explic percepţia mea.

   Cei mai mulţi oameni, dacă nu chiar toată lumea, care accesează dezvoltare personală, care contribuie la dezvoltarea celorlalţi, dacă îi întrebi, au ca valoare de bază, libertatea.

     Frumos, profund chiar, dar oare aşa stau lucrurile? Chiar simt ei că sunt cu adevărat liberi? De ce toţi preţuiesc cel mai mult libertatea?

         Dacă întrebi toţi oamenii de succes din aria dezvoltării umane, toţi îţi vor spune acelaşi lucru: „Valoarea mea principală este LIBERTATEA”.

     Dar totuşi, dacă un om de succes, un mentor sau un lider, poate avea ca valoare centrală, libertatea, oare ei pot insufla pur şi simplu această valoare asupra adepţilor şi fanilor lor?

   „Ştii, eu sunt adeptul tău, sunt fanul tău, te apreciez şi din acest motiv tot ce preţuieşti tu în viaţa ta, va fi la fel de valoros şi pentru mine din acest moment”.

Ca să formulez întrebarea mai clar, la pachet cu influenţa pe care o are un lider asupra oamenilor la nivel comportamental vine şi influenţa la nivelul valorilor adepţilor?

   Tu ce părere ai? Poate cineva să influenţeze valorile altcuiva în modul în care ele să se schimbe la modul categoric?

   Prima dată când am fost pus în situaţia să-mi identific la nivel conştient primele aspecte pe care le preţuiesc eu cel mai mult în viaţa mea, am aflat cu stupoare că libertatea nu era printre ele.

   Sau poate că era foarte bine mascată de alte valori de care eu eram convins că le aveam.

   Descoperirea mea a fost că libertatea era mascată printre alte lucruri pe care le percepeam ca fiind preţioase.

   Nu este vorba de un transfer de valori între lider şi adepţii săi. Un lider te poate ajuta să-ţi descoperi libertatea care există deja impregnată în tine şi ajungi să o preţuieşti ca pe o valoare de prim rang.

   De când ne-a fost dăruită posibilitatea culegerii beneficiilor liberului arbitru, cel mai de preţ lucru pentru noi oamenii îl avem este, cu certitudine, libertatea.

   Ea este valoarea comună şi dăruită tuturor chiar dacă încă mai sunt oameni, aşa cum am fost şi eu, care nu conştientizează acest lucru.

   Lipsa acestei conştiinţe poate fi una din explicaţiile care îi determină pe oameni să simtă la nivel profund sentimentul de libertate, dar să nu o poate explica în termini foarte concreţi.

   Ok! Toţi preţuim libertatea cel mai mult dar nu toţi suntem liberi. Asta este problema!

   Să vedem ce înseamnă să devii liber, ce înseamnă să te poziţionezi în acel „punct 0”, de plecare al dezvoltării tale?

   Libertatea, în opinia mea, cuprinde 2 mari factori:

 

   1.   Libertatea faţă de mediul cu care interacţionezi

Cu alte cuvinte eşti liber sau te simţi liber faţă de ceva, iar acel ceva face parte din mediul în care tu trăieşti.

   Ca să înţelegi şi mai bine hai să vedem împreună care sunt acele lucruri din mediul unei persoane de care ea ar putea fi dependentă şi care o împiedică să aibă libertatea să-şi urmeze propriile decizii:

-         Dependenţa emoţională faţă de părinţi sau de controlul vieţii propriilor copii, dependenţa financiară faţă de patronul sau de instituţia la care lucrezi, dependenţa locomotorie faţă de cineva care te îngrijeşte,…

-         Dependenţa de droguri, de alcool, de ţigări, de jocuri de noroc,…

   Sunt foarte mulţi oameni care trăiesc cu impresia că sunt liberi şi fac ceea ce vor ei şi când vor ei, cum ar fi să joace jocuri de noroc.

   Doar că nu se simt liberi pentru că tot corpul lor nu le spune de fapt decât că ei sunt dependenţi şi nu liberi.

   Ei dacă se decid să renunţe şi să facă altceva, nu-şi pot urma această decizie din cauza dependenţei lor.

   Din nou întâlnim problema care se naşte din lipsa conştientizării.

     Te simţi cu atât mai liber cu cât depinzi mai puţin de mediul cu care interacţionezi.

   Nu pot să uit imaginea unor persoane pe care le-am cunoscut şi care îşi doresc să se dezvolte şi să evolueze.

   Ei lucrează într-o instituţie de stat, de dimineaţă până seara şi alocă cel mai mult timp din viaţa lor, acelor activităţi care nu-i dezvoltă deloc şi care îi frustrează.

De ce fac lucrul acesta? Pentru le este frică să iasă în afara zonei de siguranţă şi să meargă într-o zonă de risc care nu este confortabilă dar este foarte eficientă.

   Dependenţa unor persoane de siguranţa financiară are la bază o frica de a pierde care îi „întemniţează” şi cărora le alungă sentimentul de libertate.

Rezultatul? Simplu! Stagnarea dezvoltării şi automat stagnarea rezultatelor!

     Mai sunt şi alte persoane care sunt dependente de muncă într-o asemenea manieră încât nu mai au timp să mai integreze în viaţa lor şi alte activităţi precum reflecţia asupra experienţelor avute, distracţia sau relaxarea,…

   Chiar dacă sunt oameni care muncesc din pasiune şi din vocaţie, lipsa sentimentului de libertate generat de dependenţa de muncă, nu-i ajută să evolueze.

   Pe propria mea piele, am observat că dacă nu laşi informaţiile pe care le înveţi să se decanteze, dacă nu îţi faci timp să obţii şi să analizezi feedback-ul acţiunilor tale, te trezeşti că, da, înaintezi într-adevăr foarte repede într-o direcţie dar nu obţii şi rezultatele pe care le vrei.

   Ai doar senzaţia că direcţia în care ai luat-o este una bună.

   Cu alte cuvinte te trezeşti într-o rutină care îţi îngrădeşte libertatea.

Aşa că, munceşte cu pasiune dar nu te ataşa de muncă şi nu ajunge să depinzi de ea!

 

Munceşte fericit! Munceşte ca un om liber!

 

  1. 2. Libertatea legată de comportamentul şi de acţiunile tale

Aici este vorba despre libertatea care să-ţi confere dreptul să faci ceea te-ai decis să faci.

O dată ce te-ai eliberat de acele lucruri din mediul tău care îţi îngrădeau libertatea, te poţi implica în alte activităţi pe care ţi le-ai dorit să le faci şi asupra cărora te-ai decis să le faci.

   În acel moment poţi da frâu liber acţiunilor tale şi atunci începi să simţi cu adevărat sentimentul de libertate.

 

   Ca să te dezvolţi şi ca să devii un om de succes, trebuie să fii un om liber de principiile tale astfel încât să devii flexibil oricând şi să reuşeşti să-ţi formezi continuu alte principii şi obiceiuri care să te propulseze pe noi trepte de evoluţie.

   Analizează care sunt acele aspect de care trebuie să te eliberezi ca să ajungi în „punctul terminus” al dezvoltării tale!

   Eliberează-te de circumstanţele neplăcute şi care nu te satisfac şi apoi deschide uşa către opţiuni, alegeri şi posibilităţi!

Succes în câştigarea libertăţii tale!

Pe curând!

Prietenul Tău, Ciprian

 

PS: Scrie-mi te rog şi spune-mi dacă ţi-a plăcut subiectul din acest material şi dacă face parte din interesul tău. Vreau să ştiu acest lucru pentru că vreau să-ţi mai ofer şi alte informaţii despre această valoare nepreţuită numită libertate.