Cum sa fii pe placul oamenilor dificili

Ciprian Scutariu - coach, trainer, speaker   Salut şi bun venit la leader-in-actiune.ro!

   Sunt fondatorul site-ului şi

 

Trainer: Ciprian Scutariu

 – AUTOR,  TRAINER & PUBLIC SPEAKER,

  – COACH CERTIFICAT JOHN MAXWELL

  – FORMARE ÎN NLP (Neuro Programare Lingvistică)

 „Nici atunci cand la poarta fiecăruia va curge o fântână de argint, oamenii nu vor înceta să aibă nevoie unii de alţii”proverb

La începutul lunii august, sunt bucuros să te invit la un evenimentul de creştere şi dezvoltare a relaţiilor tale cu oamenii din jur, intitulat, Cum să fii pe placul oamenilor dificili .

Un training care prin, exerciţii şi aplicaţii, reuşeşte să te înveţe câteva tehnici simple şi productive de relaţionare, pe care să le poţi aplica în compania celor mai dificile persoane din viaţa ta.

Aceste tehnici le-am cules din psihologie şi NLP şi am lucrat la conţinut timp de 4 luni şi jumătate.

 

   Foarte pe scurt: Care este scopul acestui training? 

Scopul acestei instruiri pleacă de la premiza că oamenii, indiferent cât de multe abilităţi şi capacităţi dobândesc şi indiferent cât de multe obiective şi-au atins, ei continuă să aibă nevoie de ceilalţi din jurul lor.

Din acest motiv, comunicarea şi relaţionarea rămâne cea mai veche şi mai productivă unealtă care ne ajută să primim ce vrem, să convingem şi să influenţăm.

La sfârşitul acestui training vei fi capabil să construieşti foarte rapid o relaţie cu oamenii şi să începi să foloseşti canalele lor preferate de comunicare. Astfel, îţi vei spori credibilitatea de care ai nevoie ca să le schimbi părerea şi starea lor emoţională.

Oamenii nu sunt comportamentul lor. Ei iau decizii şi acţionează conform stărilor emoţionale în care se află, iar tu le poţi schimba aceste stări, prin crearea unui raport adecvat şi eficient cu acele persoane.

După ce am aflat aceste informaţii şi am început să le integrez în acţiunile mele cu oamenii, am văzut de ce este dificil câteodată să te înţelegi cu oamenii?

  • De ce devine tot mai dificil pentru unii părinţi sau pentru profesori, să se poată înţelege cu proprii copii sau cu proprii elevi?
  • De ce clienţii sau partenerii, din oameni plăcuţi devin tot mai „colţuroşi” şi mai „ciufuţi”?
  • De ce chiar şi cu un prieten sau un partener de viaţă sunt momente când nu poţi să-i demonstrezi că tu ai dreptate şi întâmpini din partea lui o rezistenţă?
  • De ce chiar dacă eşti un expert şi faci o prezentare în faţa unui public, acesta cască, se uită pe telefon sau pleacă din sală dezinteresaţi de informaţiile tale valoroase?

    În Trainingul, „Cum să fii pe placul oamenilor dificili”, vom răspunde împreună la toate aceste întrebări.

 

Ce vei învăţa:

  • Procesul de relaţionare, pornind de la primul contact vizual până la obţinerea a ceea ce îţi doreşti de la celelalte persoane; 
  • Cum să-i faci în 90 de secunde pe oameni să simtă pentru tine o atracţie şi o apropiere, fără să-şi dea seama de ce; 
  • Relaţionarea la nivelul conştientului şi relaţionarea la nivel subconştientului; 
  • Câteva trucuri şi ponturi cu care să te raportezi pozitiv la persoanele dificile şi “să le pici cu tronc”; 
  • Cum să CITEŞTI canalele de comunicare predominante şi preferate de persoanele dificile pentru a te putea folosi de ele atunci când le vorbeşti;  

 

Unde şi când va avea loc?  Câţi participaţi?

Perioada de desfăşurare va  fi de 9,5 ore şi pentru că din experienţă am observat că după 6 ore se instalează oboseala, am hotărât să despart conţinutul în 2 sesiuni.

 

IMG_0076 IMG_0072

 

IMG_0053 IMG_0051

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sesiunea 1 – vineri, 1 august, de la ora 18:00 până la 21:00.

Sesiunea 2 – sâmbătă, 2 august,  de la 09:30 până la 16:00.

Avem nevoie de o dotare a sălii care să cuprindă scaune comode şi mese de lucru, de aceea, locaţia va fi la 6 AM Coworking, din strada Petru Rareş, nr. 35, PIATRA NEAMŢ, într-un spaţiu de 176 de metri pătraţi.

 


IMG_20140702_142132740IMG_20140702_142320658

 

ATENŢIE! 

Mai sunt 18    5 locuri

   Pentru că vreau să lucrăm eficient, numărul maxim pe care îl voi accepta este de 18 locuri, iar înainte de lansarea oficială s-au înscris deja 11 oameni.

 

Cum trebuie să te pregăteşti pentru training?

-       tot ce trebuie să faci este să ai la tine agenda şi cărţile de vizită pentru networking.

-      Cele 3 pauze de cafea şi de gustări sunt încluse în preţul trainingului, excepţie făcând prânzul de sâmbătă. Acesta îl putem servi împreună alegând între 2 locaţii foarte apropiate şi unde se mănâncă foarte bine.

-      Vei primi de la mine, mape, pixuri, hârtie, şi întreg suportul informaţional scris de care ai nevoie.

 

Ce părere au cei care au fost alături de mine la alte evenimente?

 

Care sunt riscurile tale?

Pentru că sunt asa de sigur de rezultatele acestui training vreau sa îţi arăt cât de important este pentru tine să participi şi să începi să-ţi schimbi atitudinea în relaţiile tale cu oamenii.

Ca să îţi fie uşor sa iei decizia de a participa, îţi ofer o garantie de 100% de returnare a investiţiei de training; dacă vei considera la final că nu ai învăţat nimic sau că abilităţile dobândite nu te ajută deloc îţi vei primi banii înapoi.

Aşadar, tu nu ai nici un risc de nici un fel, doar cel de a pierde un loc în sală.

 

Ce vei mai primi în plus?

Eu prefer să mă înconjor de oameni cu care să creştem şi să ne dezvoltăm împreună, care evoluează.

Care devin încrezători în viitorul lor şi care reuşesc să atragă alţi oameni în jurul lor, creând împreună o nouă comunitate care nu cunoaşte depresia şi negativismul.

Vreau să fiu tot mai mult înconjurat de cei care îşi doresc să trăiască liberi, fericiţi şi dispuşi să împărtăşească aceste valori în jurul lor.

Din acest motiv, acord participanţilor cât mai multe lucruri care să-i ajute în dezvoltarea lor. Dacă vei participa la acest training mai primeşti în plus de la mine, pe lângă informaţiile promise, următoarele 3 bonusuri:

-      Bonusul 14 ore de coaching gratuite cu mine pentru a te pune pe calea atingerii obiectivelor tale;

-      Bonusul 2de fidelitate: 20 % la orice eveniment pe care îl voi susţine de acum înainte; 

-      Bonusul 3 : o întalnire gratuită în luna septembrie, unde o sa recapitulam tot ceea ce am discutat la training, plus alte informatii si materiale noi;

 

Cât trebuie să învesteşti?

Investiţia pe care trebuie să o faci este de doar 235 de RON.

Dacă ai fost atent la cronometrul de la început, acesta indică data limită de 21 iulie ora 23:59:59.

Acest termen limită spune următorul lucru:

-      Dacă reuşeşti să achiţi un avans de 50 de RON până la sfârşitul zilei de  21 iulie 2014, vei putea beneficia de un bonus în plus de 40 de RON care să-ţi reducă investiţia ta la doar 195 de RON.

-      Dacă te grăbeşti cu avansul cash sau în contul, RO25INGB0000999900486916, de la ING Bank pe numele Ciprian Ioan Scutariu (numele meu complet), vei putea beneficia de aceste 3+1 bonusuri investind în final 195 de RON.

 

Să recapitulăm ce vei primi:

  • Accesul la trainingul de 9,5 ore şi tot suportul informaţional scris de care ai nevoie 
  • 4 ore de coaching gratuite cu mine 
  • 20% reducere la orice eveniment organizat de mine 
  • Întâlnirea gratuită din luna septembrie de recapitulare şi de aprofundare 
  • 40 de RON reducere la acest training

Toate acestea le vei primi dacă până la 21 iulie reuşeşti să investeşti mica sumă de 50 de RON, urmând ca diferenţa să fie achitată la începutul trainingului.

Apasă butonul de înscriere!

buton