2 metode simple si foarte puternice de influentare imediata

2 metode de influntare

Nu pot să-ţi ascund faptul că, până nu demult, aveam 2 lucruri pe care atunci când le întâlneam la cei din jur, mă făceau să scot flăcări pe nas ca un dragon descoperit şi hăituit de oameni.

      Ele erau de fapt nişte reacţii la anumite comportamente ale mele faţă de ei.

      Chiar dacă ştiam finalitatea acelor comportamente, cu toate astea nu puteam să mă abţin şi să nu fac la fel de fiecare dată când întâlneam oameni.

   CE FĂCEAM? Din cauza faptului că eram ca şi acum o persoană sufletistă, aveam 2 obiceiuri în relaţiile mele cu oamenii:

1.   Eram un foarte mare sfătuitor pentru toate problemele pe care le întâmpina o persoană.

     Eu consideram în acele momente că sar în ajutorul acelei persoane şi că ea ar avea nevoie de un asemenea ajutor de la mine.

    Tot eram numai suflet şi vroiam să ajut. Cum? Dându-le sfaturi care mie îmi sunau înţelept şi care, unele dintre ele, deja erau verificate că funcţionează.

    Nefiind un expert sau un mare păţit, cu o experienţă aşa bogată, reuşeam să emit judecăţi către persoana din faţa mea pline de entuziasm şi fundamentate cu soluţii reale.

   De la relaţii familiale sau de cuplu până la afaceri şi carieră, mă băgam în seamă în orice.

   Câteodată nu că mă băgam, ci efectiv purtam lupte de convingere şi deveneam mult prea insistent.

    Ştiam din toată fiinţa mea că dacă acea persoană va face cum îi spun eu, ea va scăpa de probleme sau de căutarea altor soluţii.

   La asemenea intenţii, ai putea spune că îmi mergea aşa de bine încât aş fi putut face şi bani din asta, nu-i aşa?

   Dar ce să vezi? Surpriză! Cam 90% din cei care îmi ascultau sfaturile mele valoroase nu procedau deloc aşa cum le sugeram eu.

    Acest lucru se întâmpla nu numai în cercul de prieteni ci şi în familie, la serviciu, la petreceri cu alte cunoştinţe,…

   Ştii cum te simţi atunci când după un efort depus şi pornit din suflet, iese în final un mare „fâs”. Aşa mă simţeam eu. Ofticat şi nervos.

   „Păi, cât de nebun şi de dobitoc să fie un om să nu vrea să facă ceea ce i-am zis eu cu toată inima şi cu toată responsabilitatea?”, mă întrebam eu, simţind în mine acel gol rece al nereuşitei care, ca o implozie, te soarbe de vlagă.

ÎNTREBAREA CARE ÎMI MĂCINA MINTEA ERA:

    „DE CE OAMENII NU ÎNŢELEG CE LE SPUN SAU NU APLICĂ CEEA CE-I BINE PENTRU EI?”

2.   Tot timpul le ceream să ne unim şi să facem şi să dregem.

     Într-un grup, fie el de prieteni sau colegi, veneam eu cu idei măreţe şi spuneam la toţi ce trebuie să facem şi cum trebuie să procedăm ca să obţinem ceea ce ne dorim,… şi aşa şi pe dincolo,…

   În alte situaţii le ceream persoanelor din jur să-mi acorde susţinerea de care aveam nevoie ca să pot să întreprind un anumit lucru.

    Mergeam la ei, le explicam, cu argumente „beton”, avantajele lor dacă mă urmează în acea idee a mea şi aşteptam apoi răspunsul lor.

   Bineînţeles! Din nou, mă ofticam că în majoritatea cazurilor nu reuşeam să conving, să mişc oamenii în direcţia pe care o vroiam eu.

   Acţiunile mele în care cei mai mulţi oameni nu se făceau părtaşi, erau pornite tot din suflet şi de aceea lăsau acelaşi gol în mine ca şi atunci când nu-mi urmau sfaturile.

   În sinea mea mă întrebam: „Fraţilor, aveţi ceva cu mine?”. „Oare eram o persoană pe care ei o desconsiderau?”. „Nu cred! Nu arătaseră niciodată aşa ceva vizavi de persoana mea.”

   Şi atunci, care era problema? Aşa sunt oamenii? Nu acceptă sfaturi de la nimeni şi nu fac pe plac nimănui?

  Eu tot mă întrebam de ei dar de fiecare dată, nu puneam aceste întrebări vizavi de mine, de cum procedam eu în situaţia lor.

   Ce crezi? Făceam exact la fel atunci când se găsea câte cineva să vină la mine cu un sfat sau să mă urnească din loc să facem ceva împreună.

   Respectiva persoană întâmpina aceeaşi rezistenţă la schimbare din partea mea în ambele situaţii.

    „… şi asta ce înseamnă Ciprian? Că aşa este rasa umană? Îndărătnică?”

   DA! Aproape că ăsta e răspunsul. Aşa ne-a lăsat Dumnezeu pe Pământ! Să ne intereseze doar ceea ce ne dorim noi şi ceea ce facem noi.

        Aşa cum am mai spus-o şi în alte materiale de-ale mele, oamenii se închid în ei, îşi formează un sistem de protecţie ca un scut, care să-i protejeze atunci când te bagi neinvitat „cu bocancii” în viaţa lor.

  Dar mai târziu, „când am crescut băiat mare şi deştept” am trăit o revelaţie.

    Ea avut loc în momentul în care am început să studiez oamenii, comportamentul lor, motivaţiile lor, modul lor de gândire şi de relaţionare.

    Insuccesele mele şi de altă natură decât acestea două pe care le-am cunoscut în relaţiile cu oamenii din jur m-au determinat să studiez fenomenul relaţionării interumane.

     Documentarea de până acum legată de refuzurile oamenilor de a proceda într-un anumit fel m-a ajutat să desprind următoarele concluzii:

-         Nu este eficient să dai sfaturi oamenilor pentru că rata de reuşită în acest sens este în jurul la 10%. Poţi încerca cu necuvântătoarele pentru că acolo şansele sunt cu mult mai mari. 

-         Nu vei determina pe nimeni să acţioneze împreună cu tine dacă acea persoană nu îşi alege ea singură ce are de făcut.

    Eficienţa este aproape de 0 dacă îi spui tu unui om ce să facă. Dar cu un câine sau cu un alt animal de pe lângă casă, depunând puţin efort, reuşita ta este sigură.

    Aşa că metodele încercate de mine trebuiau experimentate pe animale şi nu pe oameni.

     Eu cred că ştiai şi tu aceste lucruri pentru că şi tu te-ai lovit de ele şi poate că le-ai studiat.

    Dar eu vreau să-ţi spun altceva! Vreau să vezi cât de importantă este folosirea influenţei şi doar a ei, atunci când ai de a face cu oamenii.

  DE CE FOLOSIREA INFLUENŢEI? SIMPLU!

   Pentru că problemele expuse mai sus şi pe care amândoi le-am întâmpinat, nu se pot rezolva decât cu ajutorul influenţei pe care să o exercităm asupra oamenilor din jurul nostru.

   O influenţă lipsită de gânduri ascunse şi care nu este alterată de meschinării şi interese perfide cum întâlnim în cazul manipulării.

   O influenţă care să-i determine pe oameni să acţioneze către atingerea unor rezultate folositoare şi avantajoase şi pentru ei.

    La finalul influenţei tale asupra unei persoane trebuie să se simtă acea percepţie de câştig – câştig (win – win).

     Liderii adevăraţi, cei care reuşesc să îndrume şi să conducă oamenii cu integritate astfel încât ea să dăinuiască şi să reziste, ştiu că INFLUENŢA ESTE UN PROCES CARE NECESITĂ TIMP.

   Un proces de influenţare este format din mai multe acţiuni care trebuiesc întreprinse şi depinde de mai mulţi factori.

   O influenţă stabilă şi cu durată lungă de viaţă pe care ai putea să o ai asupra oamenilor din anumite cercuri ale tale, depinde în cea mai mare măsură de caracterul tău pe care îl afişezi.

   Ea depinde apoi de intuiţia pe care o ai şi o poţi dezvolta, de experienţele şi cunoştinţele acumulate şi de abilităţile tot mai mult dobândite.

   Aşa cum am afirmat-o şi într-o lecţie video în care definesc leadershipul, acesta este 99% ceea ce eşti tu ca om şi doar 1% tehnică.

    Aşa că, a te ajuta să-ţi dezvolţi influenţa asupra oamenilor cu care tu te înconjori, necesită foarte multe discuţii pe care o să le tot purtăm prin intermediul articolelor mele.

   Totuşi, în materialul de azi, am pregătit 2 metode prin care să poţi obţine o influenţă foarte rapidă şi de scurtă durată asupra oamenilor şi care să rezolve cele 2 probleme prin care am trecut eu şi de care sunt sigur că nu sunt străine nici pentru tine.

   Le poţi folosi în orice situaţie pentru că ele funcţionează în cazul copiilor, prietenilor, colegilor, angajaţilor şi chiar a străinilor.

   Ele nu sunt tehnici de convingere blajină sau de manipulare. Sunt tehnici de influenţare care conduc oamenii spre lucrurile care şi le doresc şi de pe urma cărora vor beneficia în mod real.

   UITE DESPRE CE ESTE VORBA:

1.    Trezeşte în celălalt o dorinţă arzătoare

   Fiecare om este interesat de ceea ce îşi doreşte el şi nu de ceea ce te interesează şi îţi doreşti tu.

   Pornind de la acest aspect trebuie să ne imaginăm că singura modalitate de a mişca oamenii din jurul nostru într-o anumită direcţie sau o anumită stare este ca noi să îi determinăm să-şi dorească să meargă în acea direcţie sau să ajungă în acea stare.

    Dacă vrei să ai succes acasă, la serviciu, în afaceri, în politică, la şcoală, în vânzări, sau cu oricine din jurul tău trebuie să reuşeşti să-i îndrumi spre a percepe o dorinţă ca ei să facă lucrul pe care tu ţi-l doreşti din partea lor.

    Cum vei reuşi să faci asta?

A) Vorbeşte în termenii ei 

Tradu-i şi explică-i totul în limbajul ei propriu a ceea ce îşi doreşte cealaltă persoană. 

B) Pune-te în locul ei

    Întreabă-te de ce ar fi încântată persoana de lângă tine să facă ceea ce vrei tu să facă. Găseşte-i motivul care i-ar place şi care ar face-o să acţioneze.

C) Oferă-i calea de a ajunge să-şi îndeplinească dorinţa ei

      Discută cu o persoană şi trece-o imaginar printr-o etapă intermediară care constituie dorinţa ta. (Atenţie, nu este vorba de şantaj).

    Unui copil, sau unui angajat, îi poţi arăta avantajele pe care poate să le aibă, dacă face un anumit lucru dorit de tine. 

   Dacă lucru dorit de tine îl va purta către dorinţa lui, atunci lucrul dorit de tine va deveni o dorinţă şi pentru el. 

D) Când cineva nu-şi doreşte să facă un anumit lucru 

      Decât să-l repezi sau să-l contrazici, mai bine prezintă-i, în termenii enunţaţi de el, avantajele şi dezavantajele lipsei lui de a face.

      Scoate în evidenţă mai mult dezavantajele şi demonstrează-i clar şi corect efectele negative ale inacţiunii lui, fără să-l minţi sau să-i ascunzi adevărul.

E)  Legat de vânzări 

    Rămâi concentrat tot timpul pe celălalt. Aspectul care face diferenţa majoră între eşec şi o reuşită în vânzări nu sunt cunoştinţele despre vânzări.

 Nici măcar nu sunt încrederea în produs şi nici cunoaşterea foarte bună a produsului, ci concentrarea pe nevoile şi dorinţele cumpărătorului.

    Nu contez eu care îţi vând ţie şi nici produsele mele, ci tu contezi pentru mine, iar astfel te voi ajuta şi te voi influenţa pozitiv ca să poţi lua o decizie de cumpărare.

2.    Implică-l şi fă-l să creadă că este iniţiativa lui

     Întotdeauna, ideile noastre, acele pe care le descoperim singuri sunt mai demne de luat în seamă şi cu mult mai credibile decât dacă ne sunt oferite de alţii, fie ele şi gratuit.

   De aceea, ca să nu obţii refuzurile oamenilor legate de acţiuni ce pornesc din ideile tale, nu încerca să-i forţezi să ţi le accepte.

    Cu mult mai eficient este să le faci celorlalţi câteva sugestii şi să-i implici în procesul pe care vrei să-l desfăşori.

Cum vei reuşi să faci acest lucru? 

A) Întreabă-l el cum ar proceda 

Determină. L să-ţi spună ce sfat ţi-ar da ca să faci acel lucru? Cere-i părerea! În acel moment el va emite propriile lui idei 

B) Imediat după ce ţi-a relatat el ce trebuie să faci tu, întreabă-l dacă este disponibil să te ajute, să te sprijine

   Din punct de vedere ştiinţific este demonstrat faptul că nu poţi obţine, decât cu mici excepţii, ajutorul şi susţinerea unei persoane fără să-i permiţi să vină cu idei personale.

   Când îi ceri unui om să vină cu idei sau cu sugestii să te ajute, pentru el acest lucru devine o problemă personală şi un angajament personal tacit.

   El va fi stimulat să acţioneze pentru că se va ocupa din propria lui voinţă de o problemă de rezolvat şi de aceea va deveni interesat de ea.

C) În vânzări

  Nimănui nu-i convine atunci când cineva vine să îi vândă ceva. Seamănă cu a-i impune să facă un anumit lucru.

   Eficienţă maximă obţii atunci când concentrându-te doar pe acea persoană şi nu pe tine şi pe produse, reuşeşti să o determini să simtă că acţiune de cumpărare a survenit în urma unei decizii personale.

    „Nimănui nu-i place să i se vând dar tuturor le place să deţină” – Tom Hopkins 

DE CE TREBUIE SĂ PROCEDĂM ASTFEL? PENTRU CĂ AŞA SUNT OAMENII!

   Că acest lucru este bun sau rău, nu putem noi să judecăm.

   Dacă vrei să schimbi oamenii în mentalitate şi în comportament trebuie să te gândeşti la influenţă ca un proces pe termen lung.

   Dacă vrei să ai o influenţă pozitivă de moment şi folosită cu integritate, aplică aceste 2 metode şi vei avea rezultate foarte bune cu oamenii, iar ei te vor respecta.

   Dacă te duci să le spui cum să procedeze sau să-i determini să facă ceva altfel decât prin influenţă atunci vei avea aceleaşi rezultate ca şi până acum.

 

   Aştept de la tine exemple şi mărturii legate de aceste 2 metode pe care ţi le-am prezentat.

   Mă interesează la fel de mult comentariile tale şi poţi să-mi scrii pe email, ca să fie totul privat, problemele tale cu care te confrunţi legate de aceste subiecte.

Mult succes în influenţarea pozitivă a oamenilor!

Pe curând!

Ciprian, prietenul Tău